De ce, după 30 de ani de experiență în industria alimentară, mai trebuie să mă autorizez pentru o activitate în domeniu? Chiar nu mai există respect pentru valorile din breaslă?
Trăim vremuri în care documentul pare să valoreze mai mult decât omul, iar parafa bate experiența. După 30 de ani în industria alimentară – ani în care am învățat, am produs, am format oameni și am pus umărul la dezvoltarea unui sector esențial pentru societate – mă trezesc în fața unei cerințe care sună aproape absurd: să mă autorizez din nou. Nu pentru că aș fi greșit ceva, nu pentru că mi-ar lipsi competențele, ci pentru că așa cere sistemul. Mă întreb: unde s-a pierdut respectul pentru experiență? Pentru valoarea omului care a fost acolo când încă nu existau softuri, standarde sau audituri digitale?
Experiența nu se poate tipări, dar pare a nu mai conta
Am lucrat în vremuri în care se testa gustul cu limba și textura cu mâna, în care microbiologia era o sală rece cu plăci Petri, nu un raport PDF generat automat. Mi-am format instinctele în fabrici, nu în simulări. Am rezolvat crize alimentare înainte ca termenul „criză de imagine” să fie inventat. Și totuși, astăzi mi se cere să demonstrez din nou ceea ce am făcut zi de zi, timp de decenii. E ca și cum ți s-ar cere să înveți să mergi din nou, doar pentru că între timp s-au schimbat semnele de circulație.
Standardele sunt bune, dar au devenit singurul criteriu?
Nu neg nevoia de reglementare, de control, de siguranță. Trăim într-o lume cu provocări noi: alergeni, frauda alimentară, trasabilitate globală. Dar ceea ce doare este faptul că întreaga experiență pare irelevantă în fața unei hârtii. Un tânăr care a urmat un curs online este, oficial, mai eligibil decât un om care a condus ani de zile un laborator sau o linie de producție. Unde este balanța? Unde este discernământul? Unde este respectul pentru oamenii care au construit temelia acestui domeniu?
Respectul nu se cere prin diplome, ci prin recunoaștere reală
În alte meserii, mentorii sunt onorați, valorile sunt transmise, experiența este piatră de temelie. În alimentație, pare că totul trebuie resetat la fiecare reformă legislativă. Profesioniștii devin simpli „operatori” în limbajul formularistic. Oameni care au format generații trebuie să stea acum la coadă pentru avize, dosare și cursuri de „reactualizare”. Și nu o dată mă întreb: este aceasta o metodă de garantare a calității sau o formă de umilire birocratică?
Valorile se pierd când nu mai sunt recunoscute
Cei care știu cum se obține calitatea nu doar din rețetar, ci din ochi, nas, atingere și intuiție sunt puțini. Dacă sistemul îi ignoră sau, mai grav, îi exclude, atunci pierdem nu doar niște oameni valoroși, ci întreaga moștenire a unei industrii. Valorile nu înseamnă doar reguli, ci oameni care au respectat aceste reguli când nimeni nu le impunea. Oameni care au înțeles că alimentele nu sunt doar produse, ci responsabilități.
Concluzie: cerem respect, nu favoruri
Nu mă opun autorizării. Mă opun uitării. Nu vreau scutiri, vreau recunoaștere. Vreau ca sistemul să-și amintească că înainte de digitalizare, standarde ISO și auditori cu checklist, au fost oameni care au pus bazele. Dacă nu mai știm să respectăm acești oameni, atunci nu mai vorbim despre progres, ci despre ruptură de identitate profesională. Și o industrie care își ignoră valorile devine, treptat, o industrie fără suflet.